Mergând, învăţaţi toate neamurile…

Lecturi duhovniceşti – predici audio, cuvinte de folos…

Cuvânt al Sfântului Teofan Zăvorâtul la Întâmpinarea Domnului

3 comentarii

Cuvânt al Sfântului Teofan Zăvorâtul la

Întâmpinarea Domnului

       ”   Închipuiţi-vă templul. În mijloc, Simeon, primitorul de Dumnezeu, cu Pruncul domnesc în braţe…Cuprinzându-L în braţe pe Domnul, dobândindu-I şi însuşi fiind dobândit de Dânsul, el este în răpire şi ca unul care nu ar mai fi pe pământ, ci în cer, pune capăt tuturor lucrărilor şi ostenelilor sale, zicând: „Acum, slobozeşte. Acum am atins tot ce căutam şi aşteptam şi mi s-a făgăduit. Am totul, mai mult nu am ce căuta şi mai departe nu am unde merge.” Ce întâmplare! Fiecare să tragă ce învăţătură are nevoie, pentru că aici sunt multe lucruri ziditoare! …
       Nu cu o parte oarecare, ci pe de-a întregul trebuie să ne supunem lui Dumnezeu şi să ne dăruim Lui, aşa încât chiar dacă nu vă înduplecaţi să faceţi asta, cel puţin să spuneţi în sufletul vostru! Altminteri, nu se poate! Trebuie să-L căutăm pe Domnul şi doar spre El să năzuim cu toată fiinţa noastră! Ori facem aşa, ori ne pierdem!” 

Anunțuri

3 gânduri despre „Cuvânt al Sfântului Teofan Zăvorâtul la Întâmpinarea Domnului

  1. Cand ne mandrim cu trupurile noastre, sufletul devine mort. Smochinul acoperit de frunze este arătos la vedere, dar nu s-a învrednicit de bunăvoința Domnului, fiindcă nu avea roade; iar roade nu avea fiindcă nu avea putere lăuntrică de rodire. Câți asemenea smochini nu sunt în viața duhovnicească?! (Sf. Teofan Zavoratul)
    Un smochin neroditor eram , dar prin voia si marea milostivire a Domnului am inceput lucrarea schimbarii si cu ajutorul duhovnicului nadajduiesc.

  2. Patrunde in sufletul nostru, Doamne, si ne stapaneste fiinta ca sa fim numai ai Tai, sa slujim numai Tie! Amin!

  3. Atotputernice Doamne,miluieste si mantuieste,
    Tine aceasta mica flacaruie de viata.
    Asemenea luminii unei candele
    Este viata Acestui Copil,
    Iar vanturile lumii cumplite sunt,
    Chiar si pentru stralucitoarele stele.
    Un foc mic se pastreaza sub cenusa,
    Iar sub mana Ta, sufletul omului.
    O,Doamne,mantuieste-ne,miluieste-ne si ne usureaza
    Trecerea prin aceasta viata.
    Asa s-a rugat Proorocul David,
    Desi el era torta stralucitoare.
    Pazeste sufletul si cugetul copiilor
    De toata intinarea cea rea a pacatului.
    Sufletul lor usor ar pieri
    Daca Tu,Doamne,nu l-ai apara ca un Puternic.
    O,Stapane,miluieste-ne si ne mantuieste pe noi si acum,
    Tine aceasta mica flacaruie in viata!
    Pentru rugaciunile Sfantului Tau,Dreptul Simeon,
    Cel care in bratele sale pe PRUNCUL IISUS L-a primit.(Cantarea de lauda a Sf Nicolae Velimirovici,la Dreptul Simeon)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s