Mergând, învăţaţi toate neamurile…

Lecturi duhovniceşti – predici audio, cuvinte de folos…

Expunere a Preasfinţitului Mitropolit Marcu al Efesului

6 comentarii

Expunere a Preasfinţitului Mitropolit al Efesului –

În ce chip a primit vrednicia arhieriei şi lămurire despre Sinodul ce a fost în Florenţa


Sfântul Marcu al Efesului – Singurul apărător şi luptător al Ortodoxiei la Sinodul de la Ferrara-Florenţa

https://prediciaudio.files.wordpress.com/2010/01/omilie-19-ian-2010-vec-utr1.pdf

Anunțuri

6 gânduri despre „Expunere a Preasfinţitului Mitropolit Marcu al Efesului

  1. „In Ortodoxie, Hristos ne dă puterile Sale Dumnezeieşti sau însăşi viaţa Sa dumnezeiască veşnică prin îndumnezeire, pe când El o are pe aceasta prin fire. Aceasta pentru că noi suntem o fire creată de El, pe când El are firea necreată, deci din veci şi în mod nesfârşit. Iar aceasta ne distinge de El. Puterea Lui creatoare ne-a adus la existenţă şi ne menţine în existenţă. Dar tot puterea Lui ne dăruieşte, dacă voim să o primim, o viaţă asemănătoare cu a Lui, cu toate bunătăţile şi în fericirea comuniunii. Aceasta ne ţine într-o legătură indisolubilă cu El, dar întrucât noi o primim de la El, iar El este izvorul ei, ne şi distingem de El, sau nu ne confundăm.Par. D .Staniloae”.

  2. Sfinte Marcu al Efesului, credinta de nezdruncinat te-a intarit in intelepciune, ti-a dat atata putere, de singur ai izbandit, iar Inselatorul a fost vadit!
    Cu puterea rugaciunilor tale catre Mantuitorul nostru ajuta-ne, Sfinte Marcu al Efesului, sa ne aflam vrednici prin cresterea si statornicia in credinta noastra, pe noi cei ce cu deosebire te cinstim.
    Sfinte Marcu al Efesului, te rugam sa fii calauzitorul, ocrotitorul si ajutatorul Parintelui nostru duhovnic, un mare iubitor al lui Hristos, al Sfintilor Parinti si al dreptei credinte! Amin!

  3. O,intru tot laudate Sfinte Marcu,primeste aceste putine laude ce le aducem din inimi infrante si te milostiveste spre noi,cei ce cadem cu smerita rugaciune catre tine;grabeste spre a ne ajuta pe noi,cei ce ne aflam in prigoniri si in dureri fara masura,ca dimpreuna cu tine sa Ii cantam lui Dumnezeu: ALILUIA!
    (Din Acatistul Sf.Marcu,Condacul 13)

  4. Sfîntul Mucenic Codrat din Nicomidia (+250), fiind îndemnat de împărat şi de dregători să fie „conciliant” cu rău-credincioşii păgîni şi să participe la jertfele lor, grăieşte: „Eu mă supun legilor Împăratului ceresc, şi nu poruncilor nebuneşti ale oamenilor care nu-l cunosc pe Dumnezeu. De aceea, şi Sfînta Scriptură ne îndeamnă să ne rugăm pentru ei [nu cu ei!], ca aceştia să se întoarcă şi să afle adevărul.” (Biserica şi Statul) Această mărturie arată: întîi, pînă unde merge supunerea faţă de mai marii Bisericii şi ai stăpînirilor lumeşti; apoi, faptul că nu toţi oamenii Îl cunosc pe adevăratul Dumnezeu propovăduit în Ortodoxie, printre aceştia numărîndu-se mulţi dintre creştinii ortodocşi ai vremurilor noastre.

    Pe ierarhii şi preoţii ce vă amăgesc spre a vă cîştiga la „rugăciunile în comun” se cuvine a-i întreba: Oare catolicii de azi au lepădat eresurile părinţilor lor, rătăciri pentru care au ucis pe sfinţii şi mărturisitorii români ca Visarion, Sofronie şi Oprea? De ce în urma acestor „rugăciuni”, „fraţii” catolici şi protestanţi nu leapădă învăţăturile eretice întorcîndu-se la botezul apostolic? De ce noi ortodocşii suntem cei care trebuie de fiecare dată să călcăm peste învăţăturile Sfinţilor Părinţi pentru a nu sminti pe „fraţi”? Ce interese se află în spatele acestor mascarade „bisericeşti”? Se doreşte oare ca poporul să lepede adevărata credinţă pentru a se uni cu Noua Împărăţie a lui Antihrist? Sursa Credo.ro

  5. Pingback: Απολυτίκιο Αγ. Μάρκου του Ευγενικού – 19 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ: Troparul Sf. Marcu Evghenicul (Greek) « PELERIN ORTODOX

  6. Pingback: LECTURI AUDIO DIN OPERELE SFÂNTULUI MARCU AL EFESULUI – Troparul Sf. Marcu Evghenicul (Greek) « PELERIN ORTODOX

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s