Mergând, învăţaţi toate neamurile…

Lecturi duhovniceşti – predici audio, cuvinte de folos…

Predica Patriarhului României la Soborul Sfântului Ioan Botezătorul (2012)

Scrie un comentariu

Predica Patriarhului României la

Soborul Sfântului Ioan Botezătorul

(2012)

 

 

‘Sfântul Ioan Botezătorul este ocrotitorul tuturor celor care se nevoiesc, care nu-şi adaptează modul de a gândi şi de a trăi la starea lumii căzute. El se lupta singur într-o societate coruptă, decăzută, o societate rătăcită. Era glasul celui ce strigă în pustie, era glasul lui Dumnezeu care trezeşte conştiinţe rătăcite şi suflete pustiite din cauza lipsei legăturii sufletului cu Dumnezeu, izvorul vieţii. Sfântul Ioan Botezătorul are o valoare duhovnicească pentru întreaga Biserică şi reprezintă starea de veghe a conştiinţei creştine, a conştiinţei Bisericii. De asemenea, el este un luptător cu păcatul şi este un luptător împotriva patimilor. Totodată, este un luptător împotriva a tot ceea ce degradează firea umană şi o înstrăinează de Dumnezeu. În această zi de pomenire a Sfântului Ioan Botezătorul cel binecuvântat de Dumnezeu, cerem Mântuitorului Iisus Hristos ca pentru rugăciunile Sfântului Ioan Botezătorul să ne dăruiască şi nouă credinţă puternică, rugăciune fierbinte şi împlinirea voii lui Dumnezeu în viaţa noastră, îndemnând şi pe alţii să se pocăiască, să se îndrepte pentru a dobândi fericita Împărăţie a Preasfintei Treimi’, a explicat în cuvântul de învăţătură Preafericitul Părinte Patriah Daniel.   (Sursa text: Basilica.ro)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s