Mergând, învăţaţi toate neamurile…

Lecturi duhovniceşti – predici audio, cuvinte de folos…

Canon de rugăciune la pomenirea Sf. Apostol Matia

Scrie un comentariu

Canon de rugăciune la pomenirea

Sf. Apostol Matia

(9 august)

S-a născut în Betleem şi era din seminţia lui Iuda. S-a deprins din copilărie cu învăţătura Sfintelor Scripturi şi cunoaşterea legii, având îndrumător pe Sfântul, Dreptul şi Bătrânul Simeon, purtătorul de Dumnezeu. Ascultând cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, a lăsat toate şi L-a urmat împreună cu ceilalţi ucenici. Pentru aceasta s-a învrednicit a fi ales între cei şaptezeci de apostoli. Faptele Apostolilor arată cum, după Înălţarea la Cer a Mântuitorului, Sfinţii Apostoli s-au întors de la muntele Eleon la Ierusalim şi au ales doi bărbaţi, pe Iosif, numit Varsava sau Just, şi pe Matia.

Sfinţii Apostoli s-au rugat zicând: „Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care din aceştia doi l-ai ales ca să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui. Şi au tras sorţi, şi sorţii au căzut pe Matia, şi s-a socotit împreună cu cei unsprezece Apostoli” (Fapte 1, 12-26). La Pogorârea Duhului Sfânt era şi Matia de faţă.

El a predicat Evanghelia Mântuitorului în Iudeea şi Ierusalim. Din Ierusalim a mers în Antiohia, Capadocia şi Sinope. Tradiţia spune că Sfântul
Apostol Matia a predicat în Etiopia şi în Macedonia. Apostolul Matia a săvârşit multe minuni, vindecând numeroşi bolnavi, printre care şi unii oameni cărora li se dăduse otravă. Pentru aceasta a fost întemniţat. A doua zi de dimineaţă a fost găsit în mijlocul poporului propovăduind. Reîntorcându-se în Iudeea, a fost prins iarăşi şi adus în faţa arhiereului Ana. Faţă de acesta a mărturisit credinţa în Hristos, motiv pentru care arhiereul l-a condamnat la moarte prin ucidere cu pietre. Majoritatea istoricilor susţin că Sfântul Apostol Matia a fost crucificat în Colchis (Georgia), în anul 63.  (Sursa text: Basilica.ro)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s