Mergând, învăţaţi toate neamurile…

Lecturi duhovniceşti – predici audio, cuvinte de folos…


Scrie un comentariu

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC ERMIE (31 MAI)

 

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL  ERMIE

(31 MAI)

Sfantul Ermie a fost soldat in armata romana. I s-a cerut in timpul imparatului Antonin Piul (138-161), sa renunte la credinta in Hristos. A refuzat si a fost supus la cumplite chinuri: i s-au zdrobit dintii cu o piatra, pielea fetei i-a fost luata cu un cutit, a fost aruncat in foc, dar prin harul lui Dumnezeu a ramas nevatamat.

La porunca judecatorului, i s-a dat sa bea otrava de la un vrajitor. A baut-o, dar otrava nu i-a facut niciun rau. In urma acestei minuni, vrajitorul a primit credinta in Hristos, motiv pentru care a fost ucis.

Dupa alte chinuri, i s-a taiat capul. Crestinii au luat in taina trupul Sfantului Ermie si l-au ingropat cu cinste. Sfintele lui moaste vindeca in chip minunat pe cei cuprinsi de diverse boli.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Anunțuri


Un comentariu

Canon de rugăciune la a treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul (25 Mai)

Canon de rugăciune la a treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul

(25 Mai)

A treia aflare a capului Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul este sarbatorita pe 25 mai. Din Sfanta Scriptura aflam ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei sale de nastere, a poruncit taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei.

Amintim ca Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Pentru ca se temea ca Botezatorul ar putea invia daca trupul ar fi fost ingropat alaturi de cap, Irod nu a dat ucenicilor decat trupul sfantului, care a fost ingropat in Sevastia. Capul a fost ingropat de Irodiada in curtea sa, la mare adancime.

Potrivit traditiei, Sfanta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap. Dupa un timp, un proprietar bogat si slavit a crezut in Hristos, si lepadand pozitia sociala si toata desertaciunea acestei lumi, s-a facut monah luandu-si numele de Inochentie. Ca monah, el s-a salasluit chiar la locul unde se afla ingropat capul Botezatorului Ioan. Dorind sa-si zideasca o chilie, el a sapat adanc si a descoperit un vas de pamant in care se afla un cap, ce prin descoperire dumnezeiasca a aflat ca este al lui Ioan Botezatorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaste, apoi le-a ingropat la loc acolo unde le-a gasit.

Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cand, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, in Siria, la un olar. In anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a asezat in biserica din aceasta cetate. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului.

In timpul luptei impotriva sfintelor icoane, capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de catre Sfantul Ignatie (860), in vremea imparatului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea din urma aflare a cinstitului cap.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Mucenic Celestin;
– Sfântului Cuvios Olvian.

Sursa: CrestinOrtodox.ro


Scrie un comentariu

Canon de rugăciune către Sf. Ioachim din Itachi (23 Mai)

Canon de rugăciune către Sf. Ioachim din Itachi

(23 Mai)

Sfantul Ioachim din Itachi

Sfantul Ioachim Papulachis s-a nascut in anul 1786, intr-un mic satuc numit Kalivia, vizavi de satul Stavros din Itachi, in Grecia. Parintii lui se numeau Anghel si Agni, fiind la randul lor crestini ortodocsi. Micul Ioan, acesta era numele sfantului – inainte de a deveni calugar, a petrecut o copilarie grea, mama lui murind cand acesta era inca foarte mic. Tatal sau s-a casatorit cu o femeie foarte dura, care nu pierdea nici o ocazie de a-l pedepsi si tortura pe micul Ioan.

Sfantul Ioachim, inca de mic ajunsese sa se deosebeasca de cei din jurul sau. Cu multa dragoste si credinta puternica in Hristos nu lipsea niciodata de la biserica, postea, se ruga in continuu si imprastia dragoste si bunatate oamenilor din jurul sau. Cu multa ravna, el studia carti religioase si in special Sfanta Evanghelie.

De tanar, el a lucrat ca marinar. Intr-una dintre calatoriile sale, a fugit de pe vapor si a mers in Sfantul Munte. Aici a devenit calugar, la Sfanta Manastire Vatoped, si din Ioan a ajuns sa fie numit Ioachim.

La manastire a stat aproape 20 de ani, devenind un exemplu de virtute si bogatie duhovniceasca pentru ceilalti monahi. Cand, in anul 1821, a rabufnit revolutia greceasca, el a plecat din manastire si a mers ca apostol, in Peloponez. De acolo, el ajuta sa fuga in Eptanez multi batrani si femei cu copii, impreuna cu Parintele Ioan Macri din Kefalonia, Pilaro.

Eptanezul, atunci il detineau englezii, dusmanii prefacuti ai Ortodoxiei. Sfantul Ioachim, simtind pericolul, nu se intoarce la manastirea lui, ci se intoarce in locul lui natal – Itachi, unde pentru aproximativ 40 de ani, mergand neobosit, in fiecare sat si la fiecare casa de pe insula, invata cuvantul lui Dumnezeu, ii ajuta pe cei invalizi si saraci, ridica biserici, ii informa si ii controla pe locuitori in teme de credinta.

Vietuind el insusi in mare nevointa si intr-o saracie de neinchipuit, devine stalpul, umarul de plans si nadejdea tuturor locuitorilor din Itachi. Pentru marea lui virtute si pentru prea multa lui smerenie, Dumnezeu l-a inzestrat cu harul tamaduitor si profetic, avand ca scop pocainta si mantuirea sufleteasca a tuturor oamenilor.

De aceea, in inimile si constiinta localnicilor din totdeauna, Sfantul Ioachim din Itachi a fost numit sfantul lor. El a adormit in Domnul la data de 2 martie 1868. Recunoasterea sa oficiala ca sfant, de catre Biserica Ortodoxa a Greciei, s-a facut in luna martie 1998.

Sursa: CrestinOrtodox.ro


13 comentarii

Sinaxar în Duminica samarinencei

Sinaxar în Duminica samarinencei


 

Sfânta Muceniţă Fotini este femeia samarineancă, cea care i-a dat Mântuitorului apă la fântâna lui Iacov. Sf. Ap. Ioan redă portretul acestei femei în dialogul cu Iisus.

„Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez“

Mântuitorul îi spune femeii: „Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi; dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică. Femeia a zis către El: «Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot»“. El vorbeşte despre apa duhovnicească, dătătoare de viaţă. „Apa cea vie“ despre care vorbeşte Hristos este harul care adapă sufletul şi îl face izvor nesecat de viaţă, bucurie şi putere dumnezeiască.

Vedem cum, pentru a o face să înţeleagă mai bine, Iisus conduce convorbirea pe un alt făgaş. Mântuitorul face înaintea ei o minune, dezvăluindu-şi puterea de prooroc. El îi adresează invitaţia de a-şi chema bărbatul, ştiind că ea se afla într-o situaţie destul de delicată din acest punct de vedere. Ea avusese mai mulţi soţi, ceea ce îi conferea un statut de femeie marginalizată în acea epocă. De altfel, ne putem da seama de acest lucru şi din faptul că ea era singură la fântână, nu în grup cu alte femei, aşa cum era obiceiul. Dar Mântuitorul îi cunoaşte căutările sufleteşti şi de aceea îi aduce în faţă trecutul, pentru a-şi putea da seama că este, spune pr. Ilie Melniciuc „lipsit de sens spiritual, recunoscând cu sinceritate lipsurile vieţii ei“.

Astfel, începe să se trezească în ea o înţelegere şi o simţire tot mai înaltă: „Doamne, văd că Tu eşti prooroc“. Merge mai departe si Îi pune înainte două probleme actuale pentru acele timpuri: închinarea către Dumnezeu la iudei şi la samarineni şi venirea lui Mesia. Pentru ea, la fel ca pentru toată lumea de atunci, ideea despre Mesia era ceva foarte îndepărtat. Iar acum, Domnul îi spune cât se poate de direct: „Eu sunt şMesia cel aşteptatţ“. Ea nu-I mai răspunde nimic, căci rămâne fără glas. Atunci, „femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: «Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristosul?» Şi au ieşit din cetate şi veneau către El“.

Iisus îi descoperă acestei femei scopul întrupării Sale, identitatea Lui – Fiul lui Dumnezeu – şi minunata posibilitate de a primi „apa vie“ a vieţii veşnice cu Dumnezeu. I-a oferit cinstea de a fi un evanghelist care a mers să propovăduiască Evanghelia la poporul său. Unii dintre evreii ce respectau Legea cu stricteţe ar fi putut să se simtă ofensaţi fie şi numai pentru faptul că li se adresează, şi totuşi, acea femeie a fost aleasă pentru îndeplinirea unei misiuni atât de importante.

Cu o rară îndemânare şi putere de convingere, ea captează simplu şi imediat atenţia cetăţenilor Siharului. Mărturia ei aduce roadă multă, căci despre aceştia evanghelistul spune, în finalul acestui episod: „Iar femeii i-au zis: «Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii»“.

Sursa textului:   Ziarul Lumina.


2 comentarii

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Teodor cel Sfinţit (16 mai)

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Teodor cel Sfinţit,
 ucenicul Cuv. Pahomie cel Mare (16 mai)
 

           Cuviosul Teodor a fost ucenicul Cuviosului Pahomie cel Mare şi a fost stareţ în Tabena Egiptului. S-a născut în Tebaida de Sus, din părinţi creştini şi la vârsta de 12 ani, la sărbătoarea Botezului Domnului, s-a retras de la o masă îmbelşugată, ascunzându-se de oameni, a postit până seara, rugându-se lui Dumnezeu să-l primească în slujba Sa. La 14 ani, cu acordul mamei sale, a intrat într-o mănăstire. Auzind de sfinţenia vieţii Sfântului Pahomie, s-a dus la Tabena şi s-a numărat printre ucenicii acestui sfânt. Cuviosul Teodor a trecut la cele veşnice la 16 mai 367 şi a rămas în tradiţia Bisericii Ortodoxe ca un mare făcător de minuni. (Ziarul Lumina)


Un comentariu

Cuvânt al Sf. Luca al Crimeei la Vindecarea slăbănogului

Cuvânt al Sf. Luca al Crimeei la 

Vindecarea slăbănogului

 
          ”Nerecunoștința omenească este ca o picătură în marea milostivirii lui Dumnezeu și precum nu poți tulbura marea aruncând în ea o mână de nisip sau de ceva necurat, tot așa nu poate nerecunoștința omenească tulbura cât de puțin milostivirea nemărginită a lui Dumnezeu față de noi toți! Trebuie să ținem minte asta! 
           În fața ochilor noștri să stea întotdeauna Hristos înroșit de sânge, Care a murit pe crucea Golgotei pentru noi, cei nerecunoscători! Să ținem minte crucea Golgotei, să ne amintim întotdeauna milostivirea nemărginită a lui Dumnezeu față de noi, nevrednicii și păcătoșii! Și dacă ne vom aminti aceasta, dacă vom lua exemplu de la cei care cu recunoștință consideră că e de datoria lor să-și cinstească proprii părinți, atunci mila lui Dumnezeu va fi cu toți! ”