Mergând, învăţaţi toate neamurile…

Lecturi duhovniceşti – predici audio, cuvinte de folos…

Cuvânt al Sfântului Teofan Zăvorâtul la Duminica Sfintei Cruci (1)

2 comentarii

Cuvânt al Sfântului Teofan Zăvorâtul la

Duminica Sfintei Cruci (1)


„Iată o scurtă  explicaţie cu privire la însemnătatea Crucii: Domnul a săvârşit mântuirea noastră prin moartea Sa pe Cruce. Pe Cruce El a sfâşiat zapisul păcatelor noastre. Prin Cruce ne-a împăcat cu Dumnezeu şi Tatăl. Prin mijlocirea Crucii a coborât asupra noastră darurile harice şi toate binecuvântările cereşti. Astfel este în sine Crucea Domnului.
Dar fiecare dintre noi devine părtaş al puterii Ei mântuitoare nu altfel decât prin propria sa cruce.  Crucea proprie a fiecăruia, atunci când se uneşte cu Crucea lui Hristos, trece asupra sa puterea şi lucrarea acesteia. Se face ca un canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit.
Sunt multe cruci, dar felurile lor sunt trei: primele sunt crucile exterioare, alcatuite din suferinte si necazuri si, în general, dintr-o nefericita soarta pamânteasca; a doua categorie o reprezinta crucile interioare, nascute din lupta cu patimile si cu poftele, pentru a câstiga virtutile; a treia categorie o reprezinta crucile harice (de duh si de har), care sunt primite prin totala predare în voia lui Dumnezeu.
Va voi spune acum câteva cuvinte, despre crucile exterioare. Acestea sunt cele mai complexe si mai diverse cruci. Ele sunt raspândite pe toate drumurile noastre si se întâlnesc aproape la fiece pas. Aici putem include supararile, necazurile, nenorocirile, bolile, pierderea celor apropiati, necazurile de la serviciu, tot felul de privatiuni si de pagube, neplacerile familiale, relatiile nefavorabile cu lumea, jignirile, supararile, pierderile si, în general, soarta pamânteasca, mai mult sau mai putin anevoioasa pentru fiecare. Cine nu are vreuna dintre aceste cruci? Nici nu se poate altfel.”
https://prediciaudio.files.wordpress.com/2010/03/omilie-tz-la-dum-sf-cruci-6-martie-2010-lit-parastas-omilie.pdf
Anunțuri

2 gânduri despre „Cuvânt al Sfântului Teofan Zăvorâtul la Duminica Sfintei Cruci (1)

  1. Doamne Iisuse Hristoase,usureaza-mi Crucea sau intareste-mi credinta,sa nu ma las biruita de inselatoare amagiri ale vrajmasului,uratorul de binele cel adevarat!

  2. Ajuta-ne, Doamne, sa ne purtam cu intelepciune, rabdare, si credinta crucile exterioare si interioare ca sa primim duh stapanitor, innoitor care sa ne dea puterea de a ne lasa in voia Ta, sa ne unim cu Tine, sa primim darul Tau cel bun, Mantuirea ! Amin !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s