(2012)

   Şi ieşind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă. El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor.  Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela. (Mt.15, 21-28)

la Duminica a XXXII-a după Rusalii (a lui Zaheu)

(2012)

Evanghelia Duminicii a XXXII-a după Rusalii (a lui Zaheu) Luca 19, 1-10

‘În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon şi, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameşi, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi alergând înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Şi, văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.’

Sfânta Evanghelie care se citeşte în Duminica a XXXII-a după Rusalii ne arată cum schimbarea modului de a fi al unui bogat poate să-i aducă mântuirea, atunci când din om lacom devine om milostiv, arătând deodată pocăinţă şi fapte de pocăinţă.

]]> http://prediciaudio.wordpress.com/2012/01/23/predica-pf-daniel-patriarhul-romaniei-la-duminica-a-xxxii-a-dupa-rusalii-a-lui-zaheu-2012/feed/ 1 OrthoWords zaheu-vamesul http://prediciaudio.wordpress.com/2012/01/21/predica-la-duminica-a-32-a-dupa-rusalii-zaheu-vamesul/ http://prediciaudio.wordpress.com/2012/01/21/predica-la-duminica-a-32-a-dupa-rusalii-zaheu-vamesul/#comments Sat, 21 Jan 2012 19:06:09 +0000 OrthoWords http://prediciaudio.wordpress.com/?p=4346 ]]> PREDICĂ LA DUMINICA A 32-A DUPA RUSALII -

ZAHEU VAMEȘUL

(2012)

PREDICĂ LA DUMINICA A 32-A DUPA RUSALII -

ZAHEU VAMEȘUL

(2010, 2011)

Iisus, intrand, trecea prin Ierìhon. Si iata, un barbat cu numele Zaheu, si acesta era mai-marele vamesilor si era bogat; si cauta sa vada cine este Iisus, dar nu putea de multime, fìindca era mic de statura. Si alergand  inainte, s-a suit intr-un sicomor ca sa Il vada, caci pe acolo avea sa treaca (Luca 19, 1-4).

2010   - 

2011   -   

Expunere a Preasfinţitului Mitropolit al Efesului –

În ce chip a primit vrednicia arhieriei şi lămurire despre Sinodul ce a fost în Florenţa

Sfântul Marcu al Efesului – Singurul apărător şi luptător al Ortodoxiei la Sinodul de la Ferrara-Florenţa

Cuvintele Mitropolitul Efesului, kir Marcu Evghenicul –

Mărturisire a dreptei credinţe,

expusă  la Sinodul de la Ferrara- Florenţa

“Nimeni sa nu ne stapaneasca in credinta noastra: nici un imparat, nici un arhiereu, nici un sinod mincinos, nimeni, fara numai Unul Dumnezeu, ce ne-a daruit-o prin El si prin ucenicii Sai”.

“Daca acceptam ca Duhul Sfant purcede si de la Fiul, abolim monarhia in Dumnezeire si acceptam doua cauze ale Dumnezeirii”.

În cele ce urmează, vă facem cunoscute câteva cuvinte folositoare cuprinse în primul volum din opera completă a Sfântului Marcu al Efesului -  o ediție bilingvă, în traducere acrivică a Pr. Marcel Hancheș.

“Sârguieşte-te când vin gânduri rele, îndată să le alungi prin mărturisire. Nu te ruşina să mărturiseşti păcatele tale, căci mărturisindu-le părintelui tău, zdrobeşti capul balaurului.
Nu opri cugetul tău la gândurile ruşinoase şi vătămătoare şi la plăceri ca să nu şi consimţi cu ele.
Să nu te amăgească frumuseţea femeii, căci te scufundă mai rău decât valurile mării.
Să nu ai slavă deşartă nici în înfăţişare, nici în mers, nici în glas, nici când ţi-e bine, nici în putere sau în celelalte isprăvi ale tale. Ciorchinele tras la pământ putrezeşte degrabă, aşa şi virtutea,  piere când se face cu slavă deşartă.”

OBS: Capetele parenetice se referă la capitole, scurte propoziţii moralizatoare, de sfătuire.

la adormirea Cuviosului Părintelui nostru Makarie Koronnas

la sărbătoarea SF. ANTONIE CEL MARE

(17 Ianuarie 2012)

Sfantul Antonie cel Mare a trait in secolul al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. Este socotit a fi intemeietorul vietii monahale, si este probabil cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vietii calugaresti. Nascut in satul Coma din Egiptul de Mijloc in anul 251, acest mare luminator al credintei a fost fiul unor tarani crestini instariti. In acest mediu a deprins calea credintei. Pe cand Antonie avea 20 de ani, dupa moartea parintilor sai, intrebandu-se despre drumul sau in viata, fericitul a auzit in biserica cuvintele lui Hristos: “Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi” (Matei 19, 21). Antonie, punand aceste cuvinte in inima sa, si-a impartit averea la saraci, si-a incredintat sora unei comunitati de fecioare si s-a retras in singuratate.

Dupa ce s-a nevoit o perioada intr-o coliba de langa satul natal, sub povatuirea unui ascet mai batran, Antonie s-a mutat intr-un mormant idolesc; apoi, pe cand avea 35 de ani, Sfantul Antonie s-a mutat intr-un loc numit Pispir, la marginea desertului. Aici a locuit sfantul timp de 20 de ani, pana cand ucenicii sai l-au silit sa paraseasca acest loc, Antonie fiind aproape mort din cauza atacurilor diavolesti. Acum Antonie devine deja parintele duhovnicesc al multor calugari din diversele comunitati monastice din pustia egipteana, cele mai vestite fiind cele din Nitria si Sketis.

Dupa ce in anul 310 face o calatorie la Alexandria pentru imbarbatarea crestinilor prigoniti din cauza persecutiei lui Maximin, Antonie se stabileste in 312 in adancul desertului, pe muntele Kolzim. Aici a ramas sfantul pana la sfarsitul vietii, impreuna cu doi ucenici, nemaiparasindu-si locul decat pentru a-si vizita discipolii si pentru a doua sa calatorie la Alexandria, in sprijinul Sfantului Atanasie cel Mare, persecutat de arianisti.

Sfantul Antonie a trecut la cele vesnice in anul 356 d. Hr. in desertul de pe malul drept al Nilului. Informatiile pe care le avem despre Sfantul Antonie sunt relatarile Sfantului Atanasie, ucenicul sau. Iata ce spune Antonie despre trecerea sa la Domnul: “Eu, o! fiilor, precum este scris, ma duc pe calea parintilor, caci ma vad singur chemat de Domnul; iar voi treziti-va, ca pustnicia voastra cea veche sa nu o pierdeti, ci ca si cum ati face inceput de pustnicie, asa sarguiti-va sa paziti osardia voastra intreaga. Ca stiti pe diavolii cei ce va bantuiesc, stiti cum sunt de salbatici, dar neputinciosi cu puterea; deci, nu va temeti de dansii, ci mai vartos sa credeti in Hristos de-a pururea. Apoi, ca si cum fiecare ati muri, asa sa vietuiti, luand-aminte si pomenind sfatuirile pe care le-ati auzit de la mine. Nici o impartasire sa nu aveti cu schismaticii, nici cu ereticii arieni, ca stiti ca si eu ma abateam si ma feream de acestia pentru eresul lor cel de Hristos urator si rau credincios; ci sarguiti-va mai cu seama de-a pururea a va impreuna mai intai cu Domnul, apoi cu sfintii; ca astfel dupa moarte, intru vesnicele locasuri, ca pe niste prieteni cunoscuti sa va primeasca si sfintii pe voi. Acestea ganditi-le, acestea cugetati-le si de aveti vreo purtare de grija pentru mine, ma veti avea ca pe un parinte al vostru; dar sa nu lasati pe nimeni sa ia trupul meu si sa-l duca in Egipt, ca nu cumva sa-l puna in casele lor, dupa cum au obicei, caci pentru aceasta am venit aici in munte.

Stiti cum de-a pururea opream pe cei ce fac aceasta si le porunceam sa inceteze un obicei ca acesta; deci, voi ingropati trupul meu si sub pamant ascundeti-l. Apoi sa paziti taina intre voi, ca nimeni sa nu stie locul, afara de voi singuri. Iar eu la invierea mortilor il voi lua nestricacios de la Mantuitorul. Impartiti hainele mele si dati lui Atanasie episcopul un cojoc si haina pe care o asterneam, pe care el mi-a dat-o nefolosita, iar la mine s-a invechit. Celalalt cojoc dati-l lui Serapion, episcopul; voi tineti haina cea de par, si mantuiti-va fiilor, fiti sanatosi; ca Antonie acum se muta si nu mai este impreuna cu voi”.
Dupa ce zise acestea si aceia l-au sarutat, ca pe niste prieteni au vazut ingerii care venira la dansul si, bucurandu-se de dansii, el si-a intins picioarele si zacand cu fata in sus, se arata vesel; dupa aceea si-a dat sufletul, si s-a dus la Sfintii Parinti. Iar ucenicii lui, precum le daduse porunca, infasurandu-l si ingropandu-l, au ascuns trupul lui sub pamant. Si nimeni nu stie pana acum unde este ascuns, afara de cei doi ucenici ai lui.”

(Sursa text: http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-antonie-mare-98788.html)

la Duminica a XXIX-a după Rusalii (a celor zece leproşi)

(2012)

Evanghelia Duminicii a XXIX-a după Rusalii (a celor zece leproşi)

(Luca 17, 12-19)

   “În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi, care stăteau departe şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi, văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Iar acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Şi i-a zis: Ridică-te şi du-te! Credinţa ta te-a mântuit!”

Sfânta Evanghelie din Duminica a XXIX-a după Rusalii, numită şi Evanghelia celor zece leproşi,este plină de învăţături duhovniceşti pentru modul nostru de a ne comporta faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri, când primim o binefacere de la Dumnezeu prin oameni.

Evanghelia de astăzi ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos S-a întâlnit cu zece leproşi excluşi din comunitate, care stăteau departe de oameni şi nu se atingeau de semenii lor, deoarece boala lor era una grea şi se putea transmite uşor. Oamenii leproşi în Vechiul Testament aveau un regim special de izolare faţă de oamenii sănătoşi, întrucât boala aceasta incurabilă provoca descompunerea lor treptată, prin căderea unor părţi din corpul lor, deşi erau încă vii. Fiind izolaţi, leproşii sufereau foarte mult de singurătate şi de umilire, având obligaţia de a spune: ‘necurat, necurat’ (Lev. 13, 45), ca oamenii sănătoşi să nu se apropie de ei. Dacă totuşi unii se vindecau printr-o minune, datorită milostivirii lui Dumnezeu şi a credinţei lor puternice, atunci cei vindecaţi aveau obligaţia de a merge la preoţi şi a se arăta lor. De ce? Pentru că preotul avea cunoştinţe precise privind semnele manifestării bolii şi putea stabili dacă boala este lepră cu adevărat sau altă afecţiune şi dacă vindecarea de lepră era una certă (cf. Lev. cap. 13). Aşadar, lepra, ca boală profund degradantă pentru fiinţa umană, aducea, pe lângă suferinţa fizică, şi una sufletească, produsă de teama unei morţi lente şi de tristeţea izolării sau a excluderii din comunitate a celor care erau bolnavi de lepră.

Sursa text: Basilica.ro